Portalul a fost creat cu suportul financiar al Uniunii Europene
Experiența scoțiană în implementarea reglementărilor din domeniul ÎPT va permite o mai mare autonomie și independență economico-financiară a instituțiilor ÎPT
11.12.2017

IMG 4020Managerii Centrelor de excelențădin Moldova au participat la o masă rotundă cu privire la gradul de autonomie necesar pentru implementarea regimului de autogestiune financiar-economică a instituțiilor de învățământ profesional tehnic. Evenimentul a avut loc în data de 11 decembrie 2017.

Scopul evenimentului a fost prezentarea generală a experienței scoțiene în punerea în aplicare a reglementărilor care să permită o mai mare autonomie și independență a instituțiilor de învățământ profesional tehnic în realizarea sarcinilor stabilite de minister.

Potrivit Șefului Direcţie Învăţământ Profesional Tehnic din cadrul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Dl. Silviu Gîncu, introducerea unui proces și proceduri care ar putea fi utilizate atât de către minister, cât și de către directorii instituțiilor, sunt imperative. Astfel, se va asigura respectarea și implementarea reglementărilor de către toți managerii instituțiilor de învățământ profesional tehnic din Moldova.

La rândul său, expertul european în domeniul pieţei muncii, Julie McCran, a vorbit despre măsurile naționale din Scoția, făcând referință la Acordul bazat de rezultate aliniat la prioritățile strategice ale Guvernului scoțian.