Портал был создан при финансовой поддержке Европейского Союза
Măsurile de protecție care trebuie aplicate pentru organizarea activității instituțiilor de învățământ...
Суббота, 22 августа 2020 22:50

 

Reluarea procesului educațional în instituțiile de învățământ din 1 septembrie 2020; aprobarea „Reglementărilor speciale privind organizarea anului de studii 2020-2021, în contextul epidemiologic de COVID-19, pentru instituțiile de învățământ primar, gimnazial, liceal și extrașcolar”;  „Instrucțiunii privind măsurile de protecție care trebuie aplicate pentru organizarea activității instituțiilor de învățământ publice și private în contextul epidemiologic al COVID – 19” și a „Raportului de autoevaluare privind pregătirea pentru redeschiderea instituției de învățământ” – au fost principalele subiecte discutate astăzi, 22 august, în cadrul ședinței de lucru a reprezentanților Ministerului Educației, Culturii și Cercetării și ai organelor locale de specialitate în domeniul învățământului.

Ministrul Igor Șarov a subliniat importanța organizării spațiilor educaționale în conformitate cu prevederile documentelor normative aprobate de către Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, astfel încât începând cu 1 septembrie, toate instituțiile de învățământ din țară să își poate relua activitatea. „Un element important în acest proces îl constituie dezvoltarea unei culturi a încrederii, care înseamnă respectarea disciplinei, a atitudinii etice și cea de respect pentru profesori, elevi, părinți și existența unei informări corecte și continue”, a afirmat oficialul.

În context, ministrul Igor Șarov a menționat că Ministerul Educației, Culturii și Cercetării elaborează Ghidurile informative pentru elevi și părinți  astfel încât, fiecare să fie informat despre regulile care necesită a fi respectate începând cu 1 septembrie.

Alte subiecte abordate în cadrul discuțiilor au vizat: crearea în interiorul instituțiilor de învățământ (curte, săli pentru cursuri, coridoare, săli de sport, cantine, ateliere, etc.) a circuitelor clare, prin demarcare cu benzi vizibile care să asigure „trasee prestabilite” de intrare, deplasare în interiorul instituției și de părăsire a instituției, facilitând păstrarea unei distanțe între persoane de cel puțin 1,5 metri pe tot parcursul prezenței în instituția de învățământ; organizarea și efectuarea triajului epidemiologic; asigurarea accesului elevilor la facilitățile de spălare/dezinfecție a mâinilor; transportul în comun al elevilor la și de la instituția de învățământ; recomandările pentru situații de confirmare a cazurilor de infecție cu COVID-19 etc.

Menționăm că decizia privind reluarea activității instituțiilor de învățământ aparține fondatorului, care indiferent de statutul public sau privat va aduce condițiile de desfășurare a activității instituției în corespundere cu prevederile „Instrucțiunii privind măsurile de protecție care trebuie aplicate pentru organizarea activității instituțiilor de învățământ publice și private în contextul epidemiologic al COVID-19” și va asigura completarea Raportului de autoevaluare privind pregătirea pentru redeschiderea instituției de învățământ.